Cine are copil de gradi a inceput deja „dansul” primelor zile de pregatit dimineata. Cine a mers pentru prima data la gradi zilele acestea probabil a trecut printr-o multime de stari si o multime de intrebari: oare o sa-i placa?, oare o sa planga dimineata, cand ne pregatim?; oare se va descurca?, se va simti bine orele acelea?, etc.

Adaptarea la gradinita, cum a fost la noi

Adaptarea la gradinita in cazul nostru a fost total diferita de la un copil la celalalt. Da, amandoi au aceeasi mama si acelasi tata. 🙂

Pe scurt! Un pic dificil la Alex si foarte usor la David. Si cand spun ca foarte usor a fost la modul mers cu Alex in prima zi de grupa mijlocie (David avea 2 ani si 8 luni), urmat de un bocet cand David a realizat ca totusi l-as mai lasa un an acasa. A doua zi ne infiintam cu amandoi la gradinita, cu un David fericit de cat de mare s-a facut. Avea ce-i drept o zi in plus fata de ieri.
N-am sa uit niciodata cat de mandru mergea dupa-amiaza catre casa. Da, ati citit bine… dupa-amiaza. Stam din prima zi la program prelungit. Avea o mutrita de ar fi spus tuturor pe strada ca el a inceput gradinita, un fel de majorat al varstei lui.

De ce adaptarea la gradinita a fost diferita la Alex

Cu Alex (cel mare) a fost dificil la inceput, insa total de inteles. In primul rand nu intelegea de ce el pleca la gradi si fratele lui mai mic ramanea acasa. Se intampla dimineata ca unul plangea sa stea acasa sa se joace, iar celalalt nu mai avea rabdare sa-i vina si lui vremea de gradi. Ne-am povestit cu Alex ca el e mai mare si copiii mai mari merg la gradi si ca e fain, ca uite altfel nu-ti cunosteai noii prieteni, etc.
Am avut noroc. Doamna a fost blanda si rabdatoare cu toti copiii, asadar a inceput chiar sa se simta important ajutand-o la diverse activitati si fiind suficient de implicat. A fost unul dintre secretele adaptarii. Este adevarat. Tine de omul pe mana caruia raman copiii si cat de multa pedagogie are. Insa cel mai important secret sta in mainile noastre.

Da. De cele mai multe ori este dificil pentru orice copil sa se adapteze noului mediu oricat de prietenos, colorat ar fi ambientul. Si noua ne-ar fi greu. Gandeste-te ca ai avea 2-3 ani si te-ar lasa mama sau tata intr-un loc in care nu ai mai fost sau ai fost doar intr-o scurta vizita si s-ar intoarce peste cateva ore. Bineinteles ca noi, parintii, povestim de gradi. Povestim de lucrurile frumoase care se intampla acolo, de activitatile pe care le fac, de doamnele dragute care vor fi acolo alaturi de ei, de prietenii cei noi pe care si-i vor face, de piesele de teatru din gradinita si de o multime de alte lucruri fantastice.
Well… nimeni nu realizeaza la 2-3-4 ani despre ce e vorba si ce o sa se intample intr-adevar. Un copil nu are nici macar notiunea timpului la varsta la care incepe gradinita. Pentru el 3-4 ore inseamna enorm de mult timp. Si la fel ar fi si pentru noi daca am avea varsta lui/ei. Uneori avem incertitudini similare si ca adulti. Si suntem de 25-30-35 de ani.

Si atunci intervine rolul nostru, ca parinti in preajma copiilor nostri. Copiii trebuie sa ne simta alaturi de ei in primul rand, sa simta ca-i intelegem si ca ne pasa. Vor sa aiba siguranta bratelor noastre, certitudinea ca atat timp cat ne simt dragostea neconditionata, nimic de nedepasit nu li se poate intampla. Daca inteleg si simt lucrurile acestea, vor avea mereu incredere in noi si mai ales vor avea incredere in ei. Chiar daca au 2 sau 15 ani.
Si… da! E normal sa le fie incomod. Dar daca suntem „acolo”, copiii nostri vor simti asta si vor depasi multe momente mai putin confortabile.