Ce isi doresc copiii si argumentele noastre

Asa cum va spuneam zilele trecute, in Bucuresti, de 1 iunie si in week-end-ul trecut au avut loc o multime de evenimente legate de Ziua Copilului. M-am bucurat din suflet ca peste tot s-a celebrat copilaria, iar copiii intr-adevar au avut ocazia sa iasa in oras sau in afara lui, la activitati frumoase, workshop-uri, concerte in aer liber sau sa participe la diverse jocuri. Chiar au fost organizatori care au readus in atentia parintilor si au facut cunoscute copiilor jocuri din copilaria celor mari…

Ieri am iesit cu juniorii la un astfel de eveniment in parcul Titan. Am colorat, ne-am fotografiat, ne-am jucat si pe la locurile de joaca si am plecat spre casa cand a venit pranzul cu caldura aceea deja insuportabila pentru capsoarele noastre plecate de acasa in graba, fara sepcute.

Mi-a atras atentia o conversatie intre un bunic si nepotica – o fetita superba care isi dorea tare mult sa se dea intr-un leagan si sa se urce pe topogan, destul de firesc pentru un copil cand stie ca va merge in parc. Bunicul, ceva mai pragmatic din fire, ii explica, precum unui adult, ca ei au venit acolo la eveniment si ca maine leaganele sunt tot acolo, insa evenimentul se termina azi, asa ca nici vorba sa mearga la leagane si topogane. Azi nu.

Si nu cred ca e singurul. Cred ca la un moment dat tuturor ni se intampla sa avem conversatii cu copiii nostri si sa aducem argumente pentru oameni mari, ca si cum langa noi ar sta un adult.

V-ati intrebat vreodata de ce avem aceasta tendinta uneori de a le argumenta niste decizii care ii privesc si cu care ei nu sunt intotdeauna de acord, cu logica oamenilor mari?
Eu cred ca procedam asa mai degraba prin asocierea cu prostioarele pe care le fac in alte momente. Pe principiul, „stie tot, ca ia uite ce a fost in stare sa faca”. Problema este ca de cele mai multe ori ce isi doresc ei sunt lucruri simple, cum ar fi alergatul liber prin iarba, joaca la leagane, topogane, etc., bucuria prieteniilor ocazionale in parc, la locul de joaca si mai ales prezenta noastra, a parintilor alaturi de ei. Au nevoie de dragostea noastra, de alinarea noastra cand cad si se lovesc, de suportul pe care il asteapta ca e totul in ordine, atunci cand intervin frici si temeri inerente, de confirmarile noastre cand reusesc sa se urce pe constructia aceea noua si complicata de la locul de joaca, ce parea initial o proba fantastic de dificila.

Stiti de ce erau ai mei multumiti in masina, in drum spre casa? Nu atat de baloanele primite pe acolo sau de desenele pe care si le-au luat acasa, dupa ce le-au colorat surprinzator de meticulos, dupa parerea mamei lor, desi le-au placut si acestea foarte mult.
Insa nici pe departe nu se comparau cu entuziasmul si incantarea cu care vorbeau de prietenul nou pe care si l-au facut la locul de joaca si alaturi de care s-au distrat de minune cateva zeci de minute si au ras cu pofta.

Ce isi doresc ei de cele mai multe ori sunt lucruri atat de simple. Da, le putem oferi gadget-uri sau jucarii pe care noi nu le-am avut, evenimente care nu se organizau pe vremea noastra, programe non-stop de desene animate si lista ar putea continua… Cine nu-si aminteste de cele 10 minute de Tom & Jerry de duminica la pranz, cand larma se oprea brusc si copiii din spatele blocului fugeau temporar in casa, sa nu piarda desenele…

Insa si astazi exista entuziasmul iesitului afara, bucuria jucatului impreuna cu ceilalti copii, etc. Trebuie doar sa-l simtim in ochii si in glasul copiilor nostri.