Fugi, copile, in parc si transpira!

Vineri am pornit spre parc imediat dupa scoala. E dorinta cea mai mare a lui Alex cum iese pe poarta. Il inteleg. Sta in clasa alaturi de peste 30 de copii (scoala buna, invatatoare minunata si cu pedagogie brici, dar… cu dezavantajul ca sunt multi in clasa).
Cum ajungem in parc isi cauta prietenii de parc, iar eu ma asez pe o banca alaturi de colegul ghiozdan. Am fost cu drag alaturi de Alex la propriu pana acum, dar il simt mai mare si isi cauta prietenii de varsta lui, fara „fusta mamei”. Intervin doar daca are nevoie de mine, sa-mi povesteasca ceva, sa ceara apa, etc.

Este o perioada in care ma bucur cu privirea de toti copiii, de creativitatea lor in joaca, de libertatea care li se citeste pe fete.
Un singur lucru nu inteleg. Vad de multe ori cate o bona sau bunica in urmatorul scenariu: cum a pus copilul piciorul pe covorul acela special din parc de la locul de joaca ce credeti ca spune?
„Nu alerga! O sa transpiri!”…

Stim toti despre ce copii vorbim… Majoritatea copiilor nostri sunt crescuti la bloc, in apartament. Ca e mai mare sau mai mic, dupa posibilitatile fiecaruia, insa e clar un spatiu inchis. Aceiasi copii petrec mult timp in fata tabletei, telefonului, laptopului, televizorului, dupa preferinta, jocurile si parintii din dotare.

Cand sa fuga oare? Cand sa-si consume energia?

In week-end am fost la Valeni. A fost teribil de frig. Au alergat piciorusele mele mititele pe dealuri cat au putut. Cand s-au urcat in masina sa plecam spre casa erau roz in obraji. Ce fain!

Daca au racit? Nu. Am facut toti cate o baie fierbinte cand am ajuns acasa si nu le-am dat nici un tratament preventiv.
Cred ca n-ar trebui sa ne fie atat de frica sa-i scoate afara des. Nu in orice conditii meteo, insa des.