Discutii la sedinta cu parintii de la clasa pregatitoare

Clasa pregatitoare – emotii multe, griji, intrebari, unele vocale, altele nu, celebrele sedinte cu parintii si tot pachetul care vine odata cu inceperea scolii.

Unul dintre lucrurile surprinzatoare pentru mine a fost problema care s-a ridicat la prima sedinta cu parintii. Putem sa le lasam copiilor telefoanele mobile cu ei la scoala? Doamna putin stanjenita a spus ca de preferat ar fi sa nu si l-a intrebat pe parinte de ce i-ar trebui telefonul copilului? Raspunsul a fost ca in caz ca pateste ceva copilul sa-l poata suna pe tatic.

Lasand la o parte faptul ca eu sunt adepta unui stil ceva mai ponderat cand vine vorba de gadget-uri, dar nu sunt vreun expert in parenting, m-am intrebat de ce ar avea nevoie copilul de telefon. Parintii cu initiativa (au fost cativa, nu toata clasa) au motivat ca vor sa afle daca are copilul o problema. Doamna a facut o lista cu numele noastre, adresa de e-mail, numarul de telefon chiar la inceputul sedintei. Ne-a asigurat ca daca unul dintre copii va avea vreo problema, ne va suna cu siguranta si vom sti ce se intampla.
Si asa a fost! Pe Alex l-a durut burtica intr-o zi si doamna ne-a sunat imediat. Daca cine il ia pe Alex poate veni mai devreme, ar fi bine pentru el sa nu mai stea la scoala.

Totodata nu cred ca exista copil de clasa pregatitoare care sa vina la scoala singur sau sa plece de la scoala neinsotit. Cel putin nu in Bucuresti. Ca e mama, bona, bunica sau domnii de la afterschool-urile din zona, cineva vine sa ia copilul de la scoala.

Cand sa foloseasca telefonul? In pauze? N-ar fi mai bine sa socializeze un pic cu ceilalti colegi?! Ma intreb…
Repet! Nu sunt un exemplu si nici vreun expert in cresterea copiilor. Doar parinte! Un parinte care incearca sa mentina un echilibru intre gadget-uri si o viata in care sa ne bucuram din suflet si de ce se intampla in jur… outside the display.

Si incerc sa insuflu acest echilibru si copiilor. De ce neaparat? Pentru a construi impreuna amintiri frumoase, pentru a ne bucura unii de ceilalti. Ne bucuram impreuna de mersul pe bicicleta, de soare atunci cand e, de bulgarii de zapada, atunci cand ii vom strange, de muzica pe care o fredonam in masina la drumuri mai lungi, de dans acasa cand ne apuca cheful, de incercarile de a recrea Art Attack prin improvizatie si de o multime de alte lucruri.

Si pentru ca dadeam exemplul cu Art Attack, de multe ori ma trezesc cu o multime de haine „implicate” in proiecte marete, cum ar fi cele ale lui Alex:

Este minunat ca depinde doar de noi sa ne cream amintiri frumoase si sincere copiilor nostri, amintiri dragi si o conectare pe care nici o gadget nu va reusi vreodata sa o faca…