Oana Moraru despre prezenta parintilor in timpul copiilor

De curand am fost la conferinta Oanei Moraru, Dialogul transformarii – Noua pedagogie a mintii si a inimii pentru parinti si dascali. A fost despre copii, dar si mult despre noi, parintii, despre cum ne petrecem timpul alaturi de copii si  cum trebuie sa fim cu mintea acolo 100%, nu doar fizic. De cele mai multe ori, nu reusim. Nu reusim sa ne detasam de toate celelalte lucruri si liste de treburi de facut. Prin urmare, in timp ce stam cu copiii, mintea noastra se mai gandeste la alte 175 de treburi.

De aceea intervin conflictele intre noi si copii. Parintii traiesc in viitor, in ce urmeaza sa faca, iar copiii traiesc in prezent. Acesta este si motivul pentru care peste 2 minute copiii isi vorbesc, chiar daca s-au certat inainte.

Daca parintele e agitat, transmite si copilului starea. Insa daca doar te asezi langa el si-ti opresti gandurile, incepe sa se joace, sa construiasca, etc. Sa fim prezenti energetic, e tot ce are nevoie copilul.

Trairea in prezent este singura sursa de fericire a omului. – Oana Moraru

Problema este ca am crescut cu ideea ca toate lucrurile trebuie facute intr-un anumit fel. Vedem copiii perfecti cand se nasc si din secunda doi incepem comparatiile cu alti copii. Daca bebelusul meu are mai putini centimetri, daca e ok greutatea. Apoi in parc, observam daca vorbeste mai tarziu decat alt copil.

Explicatia? Tratam copilul ca pe unul dintre proiectele noastre de viata, devine o fiinta tratata ca pe un proiect de job.

Perioadele copilariei:

6 luni – 2 ani:
– este perioada in care parintele trebuie sa invete sa traiasca in dezordine, perioada in care ar trebui sa ne intrebam cum sa ne ajustam, nu cum sa il tinem in frau pe copil;
– trebuie sa punem interdictiile prin „prosteala”;
– nu functioneaza explicatiile rationale (si cum ar putea, daca te gandesti la varsta copilului?!);

2 – 6 ani:
– sunt anii autonomiei, insa unele reguli sunt fixe: masa, somn, etc.;
– de la 2 ani incepem sa vedem cine este el, ca si copil: e mai ancorat pe ideea de miscare, e mai analitic, etc. Bineinteles ca face din toate, insa o trasatura e mai pregnanta.
– Perioada in care copiii stiu regulile, dar le place sa le incalce; creierul are nevoie sa incalce acele reguli pentru a le integra;
– Perioada in care trebuie sa stim sa spunem „nu”. Acum se pun limitele, iar nevoia de a le contesta e naturala, insa copilul simte ca nu are sustinere sub picioare, daca parintii nu pun limite;
– Perioada in care „impusca”, au cosmaruri, etc. Oamenii au cosmaruri deoarece creierul simuleaza situatii groaznice pentru ca trebuie sa stim sa actionam in viata de zi cu zi, daca ni se intampla ceva;
– Tot acum cream jocuri de rol cu plusuri, daca vrem sa simulam unele situatii reale in care sunt in pericol, dar nu constientizeaza acest lucru. De exemplu, alearga pe strada, fara sa constientizeze pericolul masinilor.

6 – 12 ani:
– lectia cea mai importanta pe care o invatam noi, parintii, acum este ca ei nu sunt noi si nu trebuie sa fie ca noi, nu trebuie sa faca ce n-am facut noi;
– este perioada propice complexelor de inferioritate, care, din pacate, coincide cu mersul la concursuri, pe care copiii le iau foarte in serios;
– copiii au dezvoltari inegale, nu inseamna ca sunt mai putin buni. De aceea e bine sa constientizeze ce pot imbunatatii. Eu, dascalul, arat ca ma oftic eu ca n-a fost atent, de exemplu.

Adolescenta
– este perioada in care ne pozitionam ca parteneri ai copiilor nostri;
– acum au nevoie sa fie validati din exteriorul casei, sa fie acceptati de prieteni, colegi, iar noi trebuie sa fim suportul lor.

Un alt lucru interesant spus de Oana este vizavi de toate aceste cluburi la care multi parinti isi duc copiii, inca de mici. Oana spunea ca ar alege module de activitati pe cate 3 luni, de proba. Ar alege doua sporturi cu care sa inceapa si sa aiba posibilitatea sa aleaga unul. De obicei ei renunta dupa 4-5 sedinte la toate. Cluburile ar trebui gandite strict pe module: 3 luni de sport, 3 luni de matematica, etc. Apoi incercati sa le integrati in functie de ce i-a placut si ce nu i-a placut.

Cel mai important club astazi este clubul de stat singur degeaba acasa.

Bucurati-va de momentele in care tot repeta „M-am plictisit!„, pentru ca este momentul acela de posibila intalnire cu sine. Nu cautati surse noi de distractie, jucarii noi, etc. Imaginati-va ca urmeaza sa intrati intr-o camaruta mica, alba, fara ferestre, dar lasati la usa tot. Nu va vede nimeni.

Lasati hainele, lasati numele, istoria voastra, jobul, copilul, ego-ul. Cine intra pe usa? Sinele. Cine isi gaseste acel omulet care sa intre in camera aceea? In general, oamenii puternici.

Totusi ati luat corpul cu voi, energia interioara. Asa se intampla si la copii. Se focuseaza pe urmatorul joc, urmatorul prieten, urmatoarea activitate. Problemele vin de la faptul ca ne-am invatat copilul sa se tot adapteze. Si ajung copiii la 8-9 ani extrem de agitati.

In momentul in care focusezi copilul pe auz, miros, etc., copilul face meditatie. Oana a dus copiii in parc intr-o zi si s-au concentrat pe auz, iar cand s-au intors in scoala au povestit despre care au fost zgomotele cele mai apropiate si cele mai indepartate. Apoi in alta zi mirosurile au fost in centrul atentiei.

Asadar, iata doar cateva dintre sfaturile Oanei Moraru despre cum ne raportam la diversele perioade de crestere ale copiilor nostri.