Triunghiul: Copil – Parinte – Educatoare

In februarie a avut loc conferinta Kinderpedia – Gradinita 2.0, asa cum am anuntat deja pe Prescolar.ro. Vin aici cu cateva idei de la eveniment.
O sala plina de educatoare de la gradinite de stat, pe scena speakeri exceptionali si multa informatie valoroasa!
Ce mi-am propus astazi este sa plecati de aici cu trei perspective: cea a educatorei, perspectiva parintilor vizavi de ce trebuie sa se intample la gradinita cu propriul copil si ce asteptari sunt de la ceilalti copii, cu care intra copilul in contact.

Cum functioneaza relatiile interumane? Totul pleaca de la așteptări, iar in mintea noastra sunt multe așteptări.

Triunghiul: copil – parinte – educatoare

1. Așteptările educatoarelor:

• Copiii să aibă repere morale din familie;
• Copilul sa doarmă suficient acasa;
• Sa mănânce acasa in rutina de la gradinita;
• Părinții să continue rutinele acasa (aici e nevoie de multa comunicare parinte – educatoare);
• Parintele sa aiba grija cât expune copilul la tehnologie până în perioada critica 12 ani, cand se maturizează cortexul;
• Dacă se poate sa nu fie suprastimulat cu zahar, tehnologie.

2. Asteptarile părinților:

• Copilul sa învețe foarte mult;
• Sa fie in siguranta la grădiniță;
• Sa fie fericit;
• Parintele sa aiba control, să fie al treilea brat.

Atentie! Dacă părintele nu petrece 4 ore pe zi, modelul nu mai e părintele, este bona, bunica. Copilul imita din spațiul unde are mai multa expunere, persoana cu care sta mai mult. De aceea daca sta mult in fata televizorului asimileaza dialoguri din reclame, etc.

3.Asteptarile legate de ceilalti copii din grădiniță

• Sa vina cu deprinderi de baza de acasa, un nivel de autonomie, să se spele pe mâini, etc.;
• Sa asculte;
• Sa vina cu drag;
• Sa vina cu limbaj corespunzator.

Părintele trebuie calmat, cand este cazul. Educatoarea trebuie sa-i dea incredere, ca știe ce are de facut la grupa. Empatia pune cadrul didactic într-o postură la nivelul părintelui. Învățătorul trebuie sa fie și un pic medic, sa stie care este pragul de alertă, cand starea de sanatate a copilului nu este in regula.

Cand ii spui unui copil de gradinita sa fie cuminte e diferit de adu-mi un mar rosu, ultima cerinta fiind mult mai concreta. Ce trebuie evitat este „nu”-ul, pe care creierul nu-l citeste.

În Romania se investește foarte mult în curățenie, la creșe, de exemplu, si puțin în componenta educațională. In Danemarca, de exemplu, se foloseste un limbaj diferit, daca copilul nu intelege spunem altfel și dacă iar nu înțelege spunem altfel. In Romania spunem la fel dar cu vocea din ce in ce mai ridicată. Ar trebui sa ne obisnuim sa spunem ce sa faca, nu ce sa nu faca.

O alta problema este ca educatoarelor cu experienta nu li se recunoaste aceasta valoare a experientei, iar celor tinere nu li se recunoaste valoarea potentialului.

Conteaza mult la copiii mici felul în care educatoarea se imbraca, comportamentul, tonul. Tipatul e ultimul nivel si rezultatul faptului ca nu am gasit o formulă mai umană, mai elegantă. Pe scurt, inseamna ca educatoarea a ramas fara instrumente.

În Romania vorbim despre copilul acela obraznic, părintele acela. Nu mai suntem individualități, ci suntem focusati pe relații administrative.

Schimbarea contextelor duce la schimbarea comportamentelor, altfel ma comport acasa versus gradinita, deoarece nevoile sunt diferite. Copilul este într-un context nou, cu oameni diferiti, prin urmare va încerca lucruri noi.