Imparatul alb si imparatul rosu

imparat-alb-si-imparatul-rosuA fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. De mult, de cand cu povestile! Ca eu nu-s de atunci, ci-s de mai incoace. Da intr-o zi ma duc eu la bunica si cotrobaind incoace, cotrobaind incolo, dau de un sac; da rupt, da colbait!
– Bunicuta, ce ai dumneata in sacul cela? Da bunica:
– Lasa, zice, sa nu-l clintesti din loc! Zestre de la bunica-mea, care si ea a mostenit-o de la o strabunica a ei, care si ea cica o avea cu limba de moarte de la o strabunica a ei!

Si eu, ca un plod neastimparat ce ma gaseam, nu sa ascult! Chitesc cand nu-i bunica acasa, si hirsti! apuc sacul. Si cela era un sac de povesti, mai baieti! il deschid eu si povestile zbrr! zboara in toata lumea, de-au impanat tarile! Atunci eu hat! o poveste de coada; am prins-o si v-o spun si domniilor voastre! De mult, de cand ursii aplecau viteii si-i stergeau pe bot, desmierdindu-i, de cand lupii se luau de git cu mieii de se infrateau, sarutindu-i, de cand puricele se potcovea cu nouazeci si noua de oca la un picior si tot striga: „Mi-i usor, mi-i usor!” de mult, a fost un crai, un boier mare si a avut un fecior. Si se intimpla amu in cutare tinut iarmaroace, si zice feciorasul cela catre tat-sau:

– Tatuca, ce te-as ruga eu: da-mi o mie de galbeni, ca iaca negustorii se duc in iarmaroace; ma duc si eu, poate, cine stie, oi cistiga si eu ceva.Buun! ii da tat-su mia de galbeni, si hai si el la iarmaroc. Da el nu sa umble intr-a cistigului prin cele bilciuri, ci se duce intr-o scoala si zice:
– Domnilor, luminatilor si cinstitilor, de azi amiaza pana miine amiaza sa ma invatati scrisoarea, sa ma invatati toate felurile de scrisoare de pe lume; ca asis1 va platesc, iaca poftim, mia de galbeni pe masa. Si l-au invatat toate felurile de scrisoare, de scria si cu piciorul pe cringul cerului. Vine acasa.
– Tatuca, zice, strasnic mai umbla negustorii istia: amus pagubesc, amus cistiga; numai eu am pagubit tot!
– Apoi, dragul tatei, a doua oara ai sa cistigi si tu! Si-i mai da tat-su o mie de galbeni.Iara mi se duce feciorul cel de crai la iarmaroc. Umbla-n-coace, umbla-ncolo, da de nouazeci si noua de muzicanti si le zice:
– Domnilor, muzicantilor, si lautarilor, de azi amiaza pana miine amiaza sa ma invatati a cinta in toate muzicile. Asa fel de cintare sa ma invatati, asa de frumoasa, ca toata fiara, toata lighioaia sa se adune de cintarea ceea; pana si serpimea cea veninoasa, care se intimpla de intra in om, sa iasa la soare, de cintarea ceea. Ca asis va platesc, iaca poftim mia de galbeni pe masa.

A invatat el amu si cintarea ceea, si vine acasa.
– Vai de mine, tatuca, ce sa ma fac, ce sa ma direg, unde mi-a fost capul, ca iarasi am pagubit, si n-am cistigat nimica!
– Dragul tatei, ai sa cistigi a treia oara de buna seama. Da sa te porti o tira mai binisor; sa te porti, dragul meu, sa cistigi, ca-i o sumedenie de bani matrasita! ii da el de grija. Mai deschide-ti ochii si mai stringe-ti punga, ca la asa tirguri cu doi bani in trei pungi se cade a umbla! Si-i mai pune si a treia mie in palma.Hai se duce baietanul nostru si pagubeste si a treia mie in iarmaroc, adeca vorba vine ca pagubeste, ca el cele trei mii de galbeni nu le-a pagubit, ci s-a invatat prin cele scoli, de s-a facut de tot nazdravan. Ca colo, in scolile cele, erau feluriti invatati si inselatori de lume, si la dinsii a invatat el toate nazdravaniile si toate draciile.
Buun! Vine el acasa.

– Ira! dragul tatei, ce esti asa suparat si scirbit? Da1 el face catre tat-su:
– Of, tatuca, ori sa-ti spun, ori mai bine sa ma inec!?
– Da de ce, dragul tatuchii, din ce pricina imi vorbesti asa?
– Daca, tatuca, am pagubit si a treia mie, ce sa mai zic!?
– Apoi, dragul tatei, mai bine te prapadeai si tu pe undeva ca sa nu te mai fi avut eu la casa mea!
– Vai de mine, tata, ce vorba mi-ai spus dumneata acum!!
– Asa ti se cade, dragul meu!
– Apoi din cit ii asa, tata, hotarit lucru ca pentru ocara asta asa de amarnica, eu ma duc pe lume! si asisi: Tatuca, sanatate buna — ii pupa mina si porneste. Tat-su incepe a plinge.— De ce mai plingi, tata?! Amu mai batjocorit, si amu plingi?
– Daca, dragul meu, numai pe tine le am avut si amu si tu te duci…
– Eh! lasa, nu mai plinge, tatuca, ca viu eu la o mnne-poiiniiue inapoi! zice el — si porneste!

Si nici ca mai suguieste, merge o zi, merge doua, merge patruzeci Si noua, zi de vara pana-n seara, cale lunga sa-i ajunga: pe unde? Numai el stie! Si tot asa, picior dupa picior, picior dupa picior, ajunge feciorul nostru unde ajunge, si intUneste un boier.
– Bun intilnisul, boier mare!
– Multumesc dumitale! Da ce vint te abate pe la noi? ii da boierul.
– Ce vint? Nici unul, ca mie pe-ori unde mii drumul!
– Iga breee! Ca mare lucru ii fi fiind dara dumneata!?
– Om cu carte, care imparte! ii da raspuns feciorul nostru.
– Alei! Ca doara nu-i fi fiind invatator de copii?!
– Ba ca chiar!
– Sa traiesti dara, frate! Hai cu badica, cati da el de lucru!
– Sa traiesti si dumneata, cucoane, ca-mi iei calea din picioare! Da boierul cela avea la copii cu cirdul. Si tocmai umbla sa-i deie la carte. Norocul lui ca a dat peste asa invatator, ca, ma rog dumneavoastra, doar invatatura avea feciorul nostru, de trei mii de galbeni!!

Cum a muncit el amu cu copiii aceia, nu ma intrebati! Destul ca ajung ei toba de carte. Si hai amu parintii copiilor sa-l multumeasca:
– Ei, zice, domnule, cinstitule si iubitule, ce-i pofti dumneata, ce plata, ca ne-ai invatat asa de bine copiii?
– Nimic, zice, ca mie imi trebuie numai o muzica de la dugheana cutare. Voi pofti sa mergeti cu mine si mi-o aleg.Buun! Se duce feciorasul nostru cu domnul cela, si-si alege o fortepianca. Si cand se pune odata de cinta cu dinsa, multa tara a rasunat!
– Asta-i de mine! zice el, si asisi: Sanatate buna, domnule! se multumeste de slujba, ii multumeste si boierul pentru invatatura copiilor, si hai la drum mai departe!Merge el, merge iara, zi de vara pana-n seara, cale lunga sa-i ajunga, si tot asa cu mersul si cu dusul ajunge la un munte, in niste pustietati de ostrovuri langa mare. Se suie in virful muntelui si-si face ca un sihastru casa. Apoi asa la o vreme cand prinde a cinta din fortepianca, ca pe acele timpuri de invatatura, ce-a invatat el, de-ce, de-ce cinta, de ce iesea ba o pasare, ba o gujulie1, ba o lighioaie si fel de fel de salbataciune. Si cita pasere si lighioaie ii pe lume, toata s-a fost strins pe langa dinsul: alta se scalda, alta juca, alta cinta, de era o dragoste si o frumuseta nesfirsita.

Da tocmai in tara ceea, unde asa de avan cinta nazdravanul nostru din virful muntelui celuia, era un imparat, care de opt ani avea sarpe intr-insul. Si de cei opt ani imparatul nici nu mancase, nici nu bause, de nevoia si necazul ce-l tragea cu sarpele cela, ca, ma rog, doara si sarpele crescuse in cei opt ani de zile. Si tocmai in timpul cela, in care incepuse a rasuna tara de cintecul naz­dravanului, imparatul se trezeste si zice:
– Vai de mine, ce-i asta? Vis a fost ori aievea se aude asa ca o cintare? Ca iga cum si iga cum, zice, parca am auzit si eu prin somn cintarea ceea, si sarpele m-a mai ingaduit si mi-a dat pace. Si ce v-as pofti, boieri dumneavoastra, curtenilor si slujbasilor, sa va duceti pana in cutare munte: ce muzicant ii acela? Poate ar putea sa se sloboada pana la curtile mele aice; ce cintare are el? Poate ar putea sa vie pana la mine! Hai se duc slujbasii si crainicii imparatesti sa-l pofteasca pe muzicant la curtile imparatului. Da in muntele cela nu era frunza pe copac, cita pasare si gujulie si lighioaie se adunase la auzul cintarii celeia. Si era o dragoste si o frumuseta, ca nu se mai putea pe muntele cela.

Si el, nazdravanul, de acolo, din virful muntelui asa le-a cuvintat:
– Ma rog, zice, tare va poftesc sa aduceti pe inaltatul imparat incoace; ca atita pasere si gujulie si lighioaie ce am eu pe muntele ista. nu pot sa le parasesc. Si mi-i de-a mai mare dragul sa ma uit la dinsele! ca vezi, alta cinta, alta se scalda, alta juca si fel de fel de magi faceau. Da poftesc, zice, ca daca iti veni cu inaltatul imparat, sa aduceti si oaste cu sabia bine ascutita. Si cand l-au adus pe imparat acolo la fata locului, a zis muzicantul sa-l puie in sus; si i-a legat imparatului minurile, sa nu se urneasca. Apoi cand prinde nazdravanasul a cinta cu toata puterea si invatatura lui, multa tara a rasunat. Si paserile si gujuliile si lighioile nu-si mai aflau loc de cintare si de jocuri! Si multe gujulite de cele mai mititele au pierit de atita joc si zghihuiala. Dar si sarpele iesea afara! De-ce, de-ce iesea, de-ce si nazdravanul mai amarnic cinta. cand se asvirle odata sarpele afara!

…Da ofiterii si slujbasii, ei sedeau pe de-a laturea imparatului, unde nu mi ti-l iau din sabie! Da sarpele, niste sarituri ca acele de ioi-trei stinjeni in sus facea! La urma urmei, ce stiu eu cum imi aduce un ofiteras palosul, si-i zboara capul!! Da amu si capul sa .nire inapoi in om. Atunci iute striga muzicantul, de-l intorc pe imparat cu fata in jos si-i arunca o prostire peste cap, sa n-aiba pe unde intra sarpele. Si mintuit a fost imparatul de sarpe! Se trezeste- imparatul. L au spalat, I au gatit frumos, una-alta…
– Vai de mine, zice, unde-i domnul capelmaistru de la cintarea asta, ce sa facut aice? Ia aista-i, inaltate imparate! Tocmai dumnealui!
L-a cuprins si l-a sarutat imparatul.
– Poftim in trasura pana la curtile mele, zice imparatul. Da ei ia si-i mai faci o chitare. Unde nu incep atunci lighioile si gujuliile si paserile niste jocuri ca acele: alta cinta, alta juca, alta din aripi batea parca se scalda, alta peste cap se da si fel de fel de mestesuguri facea, de nu se mai incapea de atita dragoste si frumuseta.
– Tare ma bucur de dragostea asta, zice imparatul, si oi zabovi si eu oleaca.Si pune-te tu, cogemite imparat, cu toti boierii si curtenii tai la privit!

– Vai de mine, da dumneata sa faci bine poate ii tinea asa ceva o basma, una-alta, ca asta vine ca la o comedie; sa-ti dam ceva! Da el muzicantul:
– Inaltate imparate, mergeti sanatosi acasa; ca m-oi face si eu pe la curtile dumneavoastra, numai sa ma multumesc de dobitoacele astea pentru dragostea si sagile ce mi-au facut.S-a dus imparatul. Da el se pocloneste frumos la paseri si la gujulii si la lighioi si zice:  Multumim ca ne-ati facut sagile astea, asa de minunate! s-au multumit si dobitoacele de cintare, si dus a fost fiecare in lumea lui. Nazdravanul se ia binisor, se gateste si hai la imparatul cu pricina. Acolo I-au primit ca pe un oaspe scump, l-au pus la masa, l-au ospatat, l-au cinstit, l-au omenit… una-alta…
– Ei! zice imparatul, domnule, cinstitule si iubitule, amu ce-i fi vrind dumneata? ii vrea sa te fac un crai, or un capitan, ii vrea sa te fac ceva nou…
El n-a poftit nimica.
– Doamne, inaltate imparate, zice, multumim pentru cuvintul ast bun, dar eu ce sa poftesc? Adeca asa o pomenire nu se poate face?!
– Ii buna si pomenirea, domnule, dar asta, zice, ii prea groasa, ii hat groasa pomenire. Ca eu unul sa fi stiut ca m-a scoate cineva din nemernicia mea si m-a mintui de sarpe, ii daruiam toata marirea mea si urdia mea i-o dam toata, numai sa fiu om! Macar sa stiu ca ramin numai cu mantaua asta. Dar asa, fiindca mi-ai spus ca vrei sa ai o pomenire pe pamintul asta, apoi eu de la mine cu nouazeci si noua de mii de florini te cinstesc.
– Se poate, zice. Va multumesc.
Si-si stringe nazdravanul frumusel banisorii ceia, si vine prin tirg de-si cumpara un lant de aur cu creanga de aur, care stralucea ca soarele si-ti fura vederile. Si hai ce face el, hai ca vine tocmai la tatuc-su acasa!
Tatal lui, cand l-a vazut, a ametit de bucurie: da cu caciula in ciini:
– Hir, cotarle, ca doar nu la voi a venit! Noa bun!

Da amu, a doua zi, feciorul se scoala cu noaptea in cap, isi pune lantul de aur cu creanga de aur ca un ciine la grumaz, si zice:
– Hai de-acu cu mine, tatuca!
– Vai de mine, ce faci tu, dragul tatuchii?!
– Trebuie sa mergi cu mine la tirg, la iarmaroc, tata, si au sa-ti iasa acolo imparati si crai, da tu sa ma iei de lant si sa ma vinzi lor rob, la robie, ca la piatra, ori la orice. Ca mie asa mi-i scrisa, ca sa-mi ispasesc pacatele!… cand ii ajunge in tirg, sa ceri trei harabale de galbeni pe mine!… vezi dumneata, el se gindea la cele trei mii ce le-a pagubit in iarmaroc.
Tat-su numai ingheata cand aude asa o vorba, jdar nici bleau nu zice; vede ca n-are incotro. Si pornesc la tirg!
S-au fost strins imparatii si craii si boierii roata imprejurul robului cu lant de aur:
– Domnule negustor, ce-i asta?
– Un rob al pamintului!
– Ce face el?
– La ce-l pui, aceea face!
– D-apoi cum, ce fel, cit ceri dumneata pe el?
– Trei harabale de galbeni. Da ei:
– Bree omule, ori domnule, ori ce-i fi fiind dumneata, ai mai fost prin iarmaroace, ai mai vazut lume de cand esti? Ce-i asta, ca de cand ii lumea nu s-a pomenit asa ceva, sa ceara cineva trei harabale de galbeni pe asa un nemernic de rob!

Atunci el, robul de colo face:
– Nu vi-i rusine obrazului! imparati sunteti voi, crai sunteti voi, ca nu sunteti vrednici sa dati pe mine trei harabale de galbeni?
imparatii si craii atunci coada intre picioare si se dau la o parte. Se pun la masa la sfat:
– Bre, zice imparatul Alb, ce-i de facut cu el, ca tare ne-a mai ocarit. Hai si-om pune mina de la mina, sa-i implinim cele trei cosuri de galbeni, sa-l rascumparam si apoi las pe mine, eu i-s popa! Ce-a pati, cu nime n-a imparti!Si-au pus imparatii care de care, cela si cela, de i-au implinit tatine-su cele trei cosuri de galbeni si l-au rascumparat pe rob.
– Noa, striga imparatul Alb catre un slujbas, care era crainicul lui, ia-l, bre, pe robul asta cu tine si na-ti scrisoarea asta; da-o la inaltimea imparateasa, sa faca precum ii scris intr-insa.Da-n cartea ceea el asa scria:
– Inaltata imparateasa, cum a ajunge robul asta acasa, sa ai grija de a-l spinzura la poarta curtilor mele, ca sa ma palesc cu capul de picioarele lui, cand a fi sa vin acasa.

Hai se duce crainicul cu robul nostru, si tot ducindu-se ei, ajung asa intr-o vale la un sipotel. Da ceea era in toiul verii; si o caldura, si o naduseala, sa te scalzi pe uscat, nu ceva! Crainicelul se repede la ciurgaus sa se racoreasca. Trage un git de apa si, plecindu-se, te miri cum scapa scrisoarea jos. Apoi, daca si-a mai potolit setea, hai la drum mai departe. Da robul nostru de ce are ochi? Ca sa vada! Si se roaga catra crainic:
– Of, ingaduie-ma oleaca sa beau si eu un pic de apa!
– Apoi, zice cela, mi-i sa nu te linciuresti prea mult. Hai, du-te dara, da numai repegior!
Se duce robul, vezi doamne, la apa, ca lui asa-i era de apa acum cum i-i ciinelui a linge drobul de sare, si da de ceea ce-i trebuia lui: pune mina pe scrisoare si indata-mare cirt-scirt preface toata cartea si asa o rastalmaceste:
– Inaltata imparateasa, cum a sosi feciorul asta la curtile noastre, sa ai grija a-l da la feredeu sa-l scalde, sa-i aduci croitori, sa-l gateasca, si sa-l pui pe urma cu fiica noastra in cutare odaie, tocmai intr-al treilea cat, ca voinicelul asta seamana a fi partea copilei noastre. Cine stie, din cit nu s-a primit ea cu cei doisprezece feciori de crai ce-au fost in petit, s-a primi poate ca cu feciorasul asta! Si-i da crainicului scrisoarea asa prefacuta: Iga ce-am gasit! Bucuria celuia stiu ca nu era proasta, cand se vede ca prin urechile acului scapat de ceea ce-l astepta. Isi ascunde scrisoarea in sin si hai mai departe.

Amu, la o vreme, iaca si imparatul Alb venit acasa. Da la poarta, nu-i nimica. Si cand prinde imparatul a se vaieta, si a se rasti, si a racni!… Da imparateasa:
– Vai de mine, inaltate imparate, de treizeci de ani de cand tot imparatim, da asa cuvint n-am avut sa avem la casa noastra! Cum, ce fel, ce scirba ai asupra capului mariei-tale?
– Ca, zice, asa-i si asa-i.
– Saracan de mine, inaltate imparate, d-apoi ce-i asta? Ca iga, doara condeiul dumitale a umblat aice; il cunosc doara. Iaca si scrisoarea pe masa!
imparatul se da si citeste carticica.
– Iga bree! face el, azi sunt atitea si atitea zile de-atunci, si eu am vrut sa fac din robul asta asa si asa, si ti-am fost scris asa, da dumnezeu iga cum mi-a purtat degetele! Vai de mine, inaltata imparateasa, poate ista sa fie partea copilului nostru! De-am sti macar din ce neam ii! Noa, zice, da oleaca de pedeapsa tot trebuie sa-i dau. N-am ce-i face! Ca tare ne-a ocarit parpaletul! Si-i povesteste imparatesei din fir a par cum si ce. Apoi da sfoara in tara sa se adune toti pietrarii si zidarii din imparatie. Si astia, ca la o porunca imparateasca, ma rog, cand incep a roi in toate partile, si-a pus si imparatul miinile la cap. Codrul atita frunza n-are si marile n-au atitea fire de nisip citi maiestri s-au fost adunat! Pe urma le spune imparatul toata povestea cum si ce. Zice:
– Acuma, cit va vad, sa-mi ridicati oleaca de temnita pentru robul cel deprins a ocari obraze imparatesti.
Maiestrii pietrari si zidari atunci cand mi se astern pe lucru, una doua au ridicat o temnita cit o cetate. Virfu-i batea in nourii cerului si numai sus-sus au fost lasat o ferestruica.

– Ei, zice imparatul, acolo sa-ti ispasesti pacatele! Si-l pun pe nazdravan, cu toata nazdravania lui, la racoare. Noa ce te faci acum? Rabda un ceas ca-i trai un an!
Sade amu robul nostru la inchisoare.Da eu, iac-asa, luindu-ma cu vorba, uitat-am sa va mai spun una, ca imparatul Alb avea o fata. Da ce fata! Frumoasa-frumoasa, scrisa de frumoasa! S-o sorbi intr-o lingura de apa, s-o inghiti si alta sa nu-t; trebuiasca. Si cu lipici si cu vino-ncoace, parca-ti facea cu mina: fugi de acolo, vina-ncoace! Sezi binisor, nu-mi da pace! Norocul, celor ce n-au apucat-o, ca multi voinici si-au rapus capul pentru fetisoara asta! Si fetisoara, daca ii la curtile tatine-su, apoi aude si ea ceva, vede si ea ceva. Da nazdravanul nu era nici el de lepadat. Ca-mi era asa de nu stiu cum si de cum sa va spun, ca fata imparatului de dragoste nici nu mai putea. Asa scazuse copila la fata, mai rau decat un taran care munceste. Si ma-sa, inaltata imparateasa, de jalea feti-sa i s-a facut mila, si se indura, de-i trimite robului pe ascuns, fara stirea imparatului, chilote1, perni, asternut, pat si ce-i cerea sufletul, asa ca robul nostru asa haladuia acum in temnita ceea, cum ar sedea si un slujbas imparatesc undeva. Si fata o data in zi, la amiazazi, era la dinsul; da imparatul nici cu spatele nu stia de asta.

Toate bune si frumoase, pana la o vreme. Ca mai sunt ele si belele pe lumea asta. Si vorba ceea: cap de-ar fi, ca belelele curg girla! Asa si cu imparatul nostru.Ca-n vremea asta se ridica imparatul Rosu si-i trimite imparatului Alb trei bete de alun, unul ca unul, sa ghiceasca imparatul Alb care-i de la radacina, care-i mijlocul, si care-i virful, „ca de nu-i ghici, mai ciine de imparate Albe, am sa te spinzur!” Asa-i scria el imparatul Rosu. Vezi dumneata, imparatul asta era un buclucas de cei ce-si cata cu luminarea. Plinge imparateasa, plinge fata imparatului, plinge toata curtea ca ce-a venit pe capul imparatului Alb. Si la amiazi vine fata cu mancare la robul cel din inchisoare, plinsa si cu ochii impaienjeniti de lacrimi.

– Doamne, draguta mea si gospodina mea, o intreaba el, ce esti asa cu ochii rosi si esti plinsa tare? Ce fel de aft1, ce fel de scirba ai asupra capului tau? Spune-mi cu adevarat, ca eu te-oi scoate din toate.
– Doamne, cinstitule si iubitule, de unde ma-i scoate, daca tatuca te-a zidit aici! Mai bine nu te mai aduna tata la casele lui si nu ma invatam cu dumneata!… se caineaza copila.
– Eh, nu te lua pe scirba, ca eu de aici, de unde ma vezi, am sa te ajut si-am sa te apar. Nu-i nimica, zice, si traind si nemurind a mai fi el si dupa voia noastra. Ca iga cum si iga cum, zice, dimineata te scoala frumusel, te du la inaltatul imparat si spune-i ca ai visat asa si asa sa faca: sa duca betele cele la o apa curgatoare, ca bunaoara la Suceava, si acolo sa le rapada de pe mal drept la mijlocul apei. Batul care-i de la radacina are sa vie inapoi la dinsul, cel care-i din mijloc are sa ramiie tapan in mijlocul apei, si virful are sa mearga in cela mal. Ca, zice, nu te teme, s-a primi el, imparatul Rosu, cu vorba asta!

Copila nu asteapta sa-i spuie de doua ori si fuga-fuga la tatuc-su cu vorba asta. Buun! ii trimite imparatul Alb raspuns:
– Mai mintosule de imparate Rosu, altceva nu ti-ai gasit de intrebat, ca in imparatia mea si copiii de tita o stiu asta. Ca iga asa-i si” asa-i!Imparatul Rosu, parca l-ar fi pus pe jaratec, cand aude raspunsul asta. Si in ruptul capului sa-i vie imparatului Alb de hac cu alta intrebare.De unde si pana unde ii trimite trei minzoci: „Na-ti, zice, sa ghicesti care-i fatat mai intii, care-i al doilea, si care-i pe urma fatat. Ca de nu, mai ciine de imparate Albe, hotarit ca am sa te spinzur!”Da minzii ceia, dumnezeu stie de unde-au fost scosi: unul ca unul! Cum seamana doi stropi de roaua, asa semanau ei. Na, pas de ghiceste acum, imparate Alb, daca-ti da mina! Si iarasi o scirba si o nevoie la curtea imparatului Alb, de prapadenia lumii!Si la amiazazi fata intirzie de tot cu adusul mancarii si vine plinsa de tot si cainindu-se la robul cel din inchisoare. Da-i da robul:
– Vai de mine, tot asa te vad?!

– Apoi, plinge fata, iga cum si iga cum: ce-a venit pe capul tatei de la ciinele de imparatul Rosu.
– Eh! zice robul, asta-i floare la ureche! Ia pune-te frumusel aice sa-ti spuie badica cum si ce. Miine dimineata te du la inaltatul imparat si-i spune ca ai visat sa faca trei ciubere: unul de stejar, unul de fag si al treilea de brad. Si sa puie in cel de stejar griu, in cel de fag orz, da in cel de brad sa puie ovaz. Pe urma sa aseze ciuberele la rind in ograda si sa sloboada minzocii. Care a merge la ciubarul cu griu, ii fatat intiiu, care a da la orz ii al doilea, si care a merge la ovaz ii pe urma fatat.Copila, de bucurie mai-mai sa traga o tropotica, si tot intr-un suflet la tat-su:
– Tatuca draga, ca-i asa si nu altfel! Buun! Si-i trimite imparatul Alb raspuns:
– “Bre imparatele Rosu, ia seama ce faci, ca rid si argatii de la curtea mea de atita minte. Ca asta cine nu stie cum se cearca minjii?” Si, zice, asa-i si asa-i.Da imparatul Rosu sa crape de ciuda si nu alta.
– Vai de mine si de mine, zice el, imi pare ca am dat peste om! Ce sa fac, ce sa ma dreg! Hai se ridica el si se sfatuieste cu Pepelea lui, ca avea si el, ma rog, un fel de nazdravan, pe Pepelea. Da Pepelea ista tot nu era asa de chitit la cap ca robul nostru cel din inchisoare, ca robul nostru avea mai multe mestesuguri. Nu era, ma rog, scolit cu trei mii de galbeni?

Noa, sede imparatul Rosu la divan cu Pepelea; sed ei la sfat si face imparatul Rosu:
– Vai de mine, ce putere, ce marire sa aiba el, ca-i mai avan decat mine!Da Pepelea:
– Iaca, eu inca nu-s de azi de ieri, si inca am oleaca de scoala, da asta, drept sa spun, nu pot pricepe!
— Mai, zice imparatul Rosu, am sa-l mai cerc intr-un fel. Si din vorba-n vorba ii trimite imparatului Alb scrisoare asa:
– “Mai capcine de impaiate Alb, vad eu ca esti din zodia intelepciunii, si din cit ghicesti asa de bine toate cele, apoi sa mai ispravesti si asta: cand a fi sa beau dimineata cafeaua, si oi lua lingurita in mina, tu sa slobozi un foc din tun de sa se auda pana la curtile mele. Sa vedem la cit ti-a sta acum cumintenia ta! Esti adeca mai avan decat mine? Ha?! Si al doilea foc tot asa sa-l dai, cand a fi sa-mi trag papucul. Ii ispravi si asta, bine de bine; nu-i ispravi, capatul tau ii lucru sfint!”Noa, ce jalanie s-a stirnit amu la curtile imparatului Alb, nu s-a pomenit de cand lumea. Plinge imparateasa, pling boierii si slujbasii, plinge toata curtea, plingeau de udau pamintul; da fata asis sa se ri­sipeasca, nu ceva. Si de data asta copila a intii/iat de tot cu adusul mancarii. Bietu­lui .nazdravan i se lungisera urechile de foame.
– Vai de mine, mindra mea si draga mea, ce-ai mai facut astazi, de-ai intirziat asa? intreaba el.

– Apoi, sa-ti spun drept, dc-amu ani gatit-o!
– Da nu mai zice! Cum se poate? Doar n-a fi cerut imparatul Rosu sa jupim piatra morii si sa-i ducem pielea?!
– Ba nu! Da iga ce-a poruncit: sa impuste tatuca asa si asa un foc din tun, cand a bea el cafeaua si altul cand si-a trage papucul pe picioare.
– Ei, zice robul, daca-i numai atita, apoi nu te mai lua degeaba pe scirba. Si miine dimineata te scoala frumusel si-i spune la inalta­tul imparat precum ca: tatuca, iga cum si ce am visat eu as-noapte, ca nici dumnezeu sfintul nu te scoate din chichionul asta, fara nu­mai robul, care l-ai zidit in temnita ceea.Fata parca prinsese aripi, asa zboara pana acasa si-i spune tati-ne-su cum si ce.
– Draga tatei, ii aievea asta?
– Aievea, tata, ca pare-ca asis vad cum mi s-a aratat in vis. Da imparatul nu stia ca fata-sa zi de zi ii tot ducea robului de
mancare, si gindea ca de mult, l-a fi iertat amu cel-de-sus pe robul cela, si face:
– Vai de mine, d-apoi l-om mai afla noi, ca poate amu a fi nu­mai oale si ulcioare!
– Apoi, poate l-om afla! se smereste copila.

Si indata-mare porneste imparatul la rob, si l-a aflat! cand l-a stri­gat imparatul pe nume, el, robul, a raspuns asa, incet, din fun-dul-fundului. Ei, daca l-au auzit raspunzindu-se, apoi cita frunza-i pe copac, atita amar de pietrari si zidari a strins imparatul, sa deie jos zidurile cele de deasupra nazdravanului. Si asa le-a fost dat de grija imparatul, ca altul tinea sortul, altul cazmaua, altul cepita, ca un fir de colb sa nu-l ajunga pe rob, ferit-au sfintul, ca altmintrelea, aveti sa fiti cu totii taiati si hacuiti in bucatele! Si i-au facut o usa larga, cit putea sa intre o trasura in temnita ceea. Deci l-au scos pe rob din temnita, l-au pus in careta alaturea cu imparatul si cu mare alai au pornit la curtile imparatesti. Acolo il spala, il gatesc frumos si se pun cu totii la masa.
– Dragul meu, fecior de crai ori de boier, or ce-i fi dumneata, ce sa fie ca asa-s de batut de dumnezeu?
– As, inaltate imparate, pune-ti cepita pe-o ureche, maninca, bea si te veseleste, ca de-amu eu am sa-ti port toata rinduiala. Da imparateasa face:
– Vai, dragul mamuchii, ce noroc te-a adus la casa noastra! Atunci el s-a cam rusinat oleaca si asa a cuvintat:
– Inaltata imparateasa, nu-s vrednic sa-mi ziceti asa, ca eu nu pot sti ce-a mai fi, pana nu mi-oi cistiga piinea mea… Si indata mare iese afara in cerdac si striga catra pietrarii si zidarii cari l-au fost dezgropat:
– Bre, maiestrilor, si pietrarilor, si zidarilor, amu sa va vad ce va poate mesteria: indata mare sa-mi ziditi din pietrele cele un turn ase­menea cu cerul!

Si cand ii toarna pietrarii si zidarii o acastaie1 de turn, nici nu i se vedea virful. Ca doar mesteri si nu saga erau aceia! Noa bun! Nazdravanul isi urca tunul cu scripetii sus, tocmai in virful turnului, si hai se suie si el. S-au ingrozit si au prins a racni imparatul si imparateasa, da fata imparatului asisi plingea inadins, ca asa de inalt s-a fost inaltat naz­dravanul, de numai cit un purice se vedea colo, sus. Si cand dimineata imparatul Rosu baga lingurita in paharul de ca­fea, asa de amarnic a huit tunul din virful turnului de credeai ca ce­rul se naruie si iadul se desfunda. Si multa tara s-a cutremurat, si curtile imparatului Rosu s-au zguduit si s-a varsat si paharul de ca­fea.
– Vaileu! striga imparatul Rosu, unde-s papucii sa mai vad al doilea foc cum a veni.Cind sa puie mina pe papuc, cela, nazdravanul mai strasnic da drumul la tun, ca lui amu tot una-i era: ori a trasni cum se cade tu­nul ori s-a risipi cu el turnul… l
imparatul Rosu tragindu-si atunci papucul pica de pe scaun jos si scapa si papuc si tot din mina. Asa de amarnic bubuise al doilea foc!
– Vai de mine, zice imparatul Rosu, asta de nu cumva ii frate cu cel-de-pe-comoara, apoi ii chiar el in picioare. Mi-a trebuit sa-mi bag boii in plug cu dinsul?!Dar n-are incotro: hora ti-a trebuit? joaca pin-la sfirsit! Si-i mai trimite imparatului Alb carte:
– “Ma ciine de imparat Alb, cum vad eu semeni a fi de obrazul meu. Ia poftim pana la imparatul Rosu, sa-ti arate si el oleaca de puterica. Sa vedem de-aproape ce-ti poate cureaua, si urma a alege”.

Noa, plingerea si jelania care s-a stirnit acuma la curtea imparatu­lui Alb, nu-i nimeni vrednic s-o poata spune. Plingeau pana si pie­trele de mila lui! Da imparateasa si fata imparatului, sareau came­sile de pe dinsele de-asa bocet! Si imparatul Alb ca la o icoana se uita la nazdravanul nostru. Da nazdravanul:
– Inaltate imparate, zice, cit despre asta te poti culca pe-o ure- che; habar de grija sa n-ai! Ma duc eu pe capul lui! Ma duc sa ti-l joc, de i-or da lui pe nas toate cele! Numai sa-mi dai trei regimente de catane si odajdiile imparatesti si coroana.

Imparatul Alb, bun-bucuros, in data mare ii da cele trei regimente de catane, si odajdiile imparatesti si coroana, puse frumos intr-o lada. Si nazdravanul nostru asa era amu, parca el ar fi fost imparatul! Si asis pe lucru, baiete!… Un regiment din cele trei il imbraca in straie albe, unul in straie rosii, si pe al treilea il face cu funingine ne-gru-negru, cum is diavolii cei rai din iad: si pe fata si pe dinti si tot. Apoi isi ia sanatate buna si hai la drum inainte. Merge, tot merge, spre imparatie.Numai ce a fost intrat in imparatia imparatului Rosu, cand ce sa-i vada ochii? O spinzuratoare noua-nouta!

Iga bre, asta-i mai rau decat poftim la masa! Si zi: spinzuratoare pentru imparatul Alb?! Da-da, numai vorba ii ca nu-i tot cum se chiteste, ci-i si cum se nimereste!” isi zice el in sinea lui si lasa acolo langa spinzuratoare regimentul cel rosu. Da regimentul cel imbracat in negru il pune sa steie hat mai incolo, intr-o ripa pe padure. Si cu catanele cele albe o ia la papuc mai departe. Intra ei amu in ograda la imparatul Rosu. Da imparatul Rosu ii asteapta in cerdac; si asa sade pe o ladita cu un capau1 langa dinsul, cum ar sedea un imparat cu un sfetnic ceva la sfat.
– Ei, striga imparatul Rosu, imparate Albe, arata-ti cinstita fata si poftim la cantalarie.
Atunci ei toti intr-un glas striga:
– Noi toti suntem imparati! Da imparatul Rosu:
– Vai de mine, ce-i asta? Auzi cum vreau sa ma insele nemernicii de ei?! Asa zice imparatul catra Pepelea lui.
– Ei, fie! sunteti imparati, fire-ati spinzurati! Si le da imparatul Rosu piine, mancare, una-alta, cum ce se cade la catane.
– Iti pofti si-ti manca in cutare cazarma, zice el.
– De ce nu, se poate!
– Mai – face amu imparatul Rosu catra Pepelea lui – tu sa te bagi la noapte in cutare soba din cazarma, si sa iei seama, ca ei or sfatui una-alta, si caruia i-or zice imparat, na-ti foarfecele, sa-l in­semni la cabat.

Si noaptea catanele, cum li-i felul, soptesc despre cite de toate:
– Inaltate imparate, intreaba unul, de ce-i piinea asa de dulce la imparatul asta?
– D-apoi, zice nazdravanul, cum n-a fi dulce, daca stringe lapte de tita de la femeile din sat si-l pune in piine; ca asta-i pita lui.
– Inaltate imparate, intreaba altul, de ce-i asa rosu imparatul ista?
– D-apoi, zice, vazut-ai capaul cel rosu cu care sta in cerdac? Apoi, ia acela ii tatucul imparatului istuia! Pepelea asculta chitic in soba, si cand au fost adormit toti, tup! frumusel din borta afara si hirsti! cu foarfecele il inseamna pe naz­dravan si-i face borta la cabat.Dimineata s-au fost sculat acum toti. Vede nazdravanul pozna:
– Hm! se uita lung la cabatul bortit si zice: Iga ma, vedeti semnul asta? Na-va foarfecele si faceti-va toti cite un semn la fel.
Si-si fac ei toti semnul cela la cabat.

Intra pe urma in ograda la imparatul Rosu si se pun frumos in rind. Imparatul Rosu, cum ii vede, da fuga la aripa dreapta, si drept la nazdravanul nostru, ca el era un brad de flacau trupes si bine in-valit. Intr-o mie sa fi fost, pe dinsul ar fi pus ochii mai intii.
– A! ghidi, ghidi, ghidus de imparatele Albe, zice imparatul Rosu, dumneata esti imparatul, ca iga esti mai altfel la cabat! Hehei! Am stiut eu ca musai numai unul sa fie imparat.
– Ba noi toti suntem imparati, ca iga straiele noastre toate-s asa! Si toti isi arata bortile de la cabat!
– Cum breee!? zice imparatul Rosu, si fuga-fuga se repede in cer­dac si pliosc! o palma lui Pepelea de cele tataresti: Mai spurcaciune, ce crezi tu?! Ti-i bate joc de mine!?…

Da Pepelea tiuuu! se arunca in virful casei si incepe a racni si a se vaieta cit ii lua gura:
– “Nu ti-i rusine! imparat esti tu, om esti tu, ca esti facut de ciine si bei lapte de la femei, si tat-tu ii capaul cel rosu de colo!…”
Asa a strigat Pepelea si s-aaa dus in lumea lui! imparatul Rosu numai ce-a inlemnit!
– Vai de mine, mi-a pus capacul. Ma rog, cu toate cele m-ati in-celuit si m-ati batjocorit, zice el, as vrea batar sa dau fata cu impa­ratul domniilor voastre!
Da nazdravanul face:
– Ma rog atunci, inaltate, sa ingaduiti pana ce-oi veni eu. Si iute se duce, deschide lada ceea, de-si scoate hainele imparatesti
si coroana; se imbraca ca un imparat si vine la fata locului. Regimentul ii face onor frumos, imparatii inchina sabiile, si imparatul Rosu cuvinteaza: — „Inaltate imparate Albe, noua ani si noua zile as fi sezut eu cu regimentul dumitale la ospete si la veselii, sa nu-mi fi facut rusinea asta, ca eu adeca is facut de capau!”
– D-apoi poate nu-i asa! zice nazdravanul.
– Macar sa si fie! Ce-a trebuit sa spui intre atita norod asa o vorba!! Ca eu doar is om; tot am faptura de om, si numai la par is asa olecuta rosu!…
– Apoi da! inaltate imparate Rosu, eu una stiu: pe unde-ti iese vorba si sufletul are sa-ti iasa! Si ce-i de spus, ii de spus verde in fata, si nu pe din dos!
– Apoi din cit ii asa, zice imparatul Rosu, poftim la spinzura-toare!

– De ce nu? Se poate! zice nazdravanul. Si voi, oameni buni, face el catra regimentul lui, mergeti sanatosi acasa, ca si asa nu-mi puteti ajuta de amu nimica.Si vin ei la spinzuratoare. Da regimentul cu straie rosii sedea sub spinzuratoare si asa cinta de frumos, ca in regimentul cela erau alesi oameni scoliti de pe lume; tot unul si unul, alesi pe sprinceana. Mai mare mirarea imparatului Rosu:
– “Vai de mine, imparate Alb, da asta ce-i? Ca eu cand am inal­tat spinzuratoarea, tipenie de om n-am vazut pe aici!”
Da nazdravanul parca nici nu-l aude.Cei din regimentul cel negru, care stau intr-o ripa hat mai incolo de spinzu ratoare, asa racneau si urlau si se taiau din sabii, mai rau ca dimonii cei rai din iad.
– Vai de mine, da aceia ce-s? intreaba imparatul Rosu.
– Aceia? Tu le ramii lor! Ai sa le cari piatra, si te-or hartani si te-or intinde. Iga cum se taie si se crimpotesc! Asa au sa te ciopirteasca si pe tine!
Si cei negri tipau si racneau ca diavolii cei rai din iad.
– Vai de mine, zice imparatul Rosu, decat ori raminea la astia, mai bine ma spinzur! si-si pune juvatul in git. Imparatul Alb atunci haiti! stringe iute fringhia, si-l ridica in slava!

Si, spinzurat a fost imparatul Rosu!
Da nazdravanul nostru ce mai face? Ia in stapinire coroana si paminturile imparatului Rosu si zice:
– Ne-a fi de-ajuns! Haidem acasa!Si cand a intrat in curtile imparatului Alb, imbracat in hainele imparatului Rosu, cu cele doua regimente schimbate frumos in straiele de mai inainte, fata imparatului a lesinat de bucurie. Pe urma iara a inviat!…Da imparatul Alb, care se cheama ca era de beget, il pune in scaun si-i zice:
– “De acum, dragul tatei, mai imparateste si tu; ca eu is batrin si mi-i destul!” Si plingea imparatul Alb, si plingeau si imparateasa si curtea si toti de bucurie.Pe urma, ce mai era sa faca? Au pornit nunta! Si-au dat sfoara in tara si ravase prin orase sa poftim la nunta.
Da eu nu m-am putut duce, ca aveam sa fiu la cumatrie la tata. Si m-am fost pornit la moara sa fac faina. Trag eu carul la usa morii, da moara ca-n palma! Nu-i acasa! Na-ti-o buna! Ma uit eu, da pustia cea de moara imi paste la capsune pe o costisa, de parca de ani de zile nu mancase. Ei, drace! infig eu biciusca inaintea boulenilor si hai dupa moara, s-o aduc la treaba.

Si nazdravanul vede ca nu pot veni la nunta in nici un chip, si se da de-i scrie tatine-su carte:
– Tare poftesc, draga tatuta, sa vii numai decat la nunta mea. A venit si tat-su.Si cand la masa mare, se ridica nazdravanul si asa a cuvintat:
– Tatuca, dumneata ai banuit c-ai pagubit cu mine trei mii de galbeni; da eu nu le-am pagubit, ci le-am dat prin cele scoli si m-am trudit amarnic, pana am invatat rinduielile imparatiei. Poftim inapoi cele trei mii de galbeni si-ti multumesc ca m-ai ajutat sa ma scolesc!Tat-su da sa ingenuncheze si sa-i sarute mina. Da el l-a sarutat pe tat-su pe obraz, ca mosneagul incepuse a plinge…Si atita-i povestea asta!

Ti-a placut articolul? Recomanda-l si prietenilor!

Aboneaza-te la Newsletter-ul Prescolar .ro si alatura-te celor peste 1.000 de mamici din comunitate!

* obligatoriu

Ina Iliescu

Sunt mamica de doi jucausi, glumeti, tandri, uneori nervosi, Alex si David, casatorita cu Mircea . Ca orice mama care se respecta, "cant" la mai multe instrumente simultan: webdesign, blog, pasiunea pentru calatorii (in anumite perioade mai mult virtuale) si mami full time. Welcome to my blog!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește articolul precedent:
Piele de magar

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita

Închide