Cadouri de Mos Nicolae pentru copii – cum le aleg eu?

Perioada sarbatorilor este asteptata cu bucurie, dar mai ales cu nerabdare de toata lumea, in special de copiii dornici sa afle ce cadouri le-a lasat Mos Nicolae in ghetute. Insa pentru noi, parintii, perioada premergatoare noptii de 5 spre 6 decembrie este cea care necesita mai multa implicare, nu-i asa?

Stabiliti-va un buget!

… si mai ales, incercati sa va tineti de el. Odata ajunsi intr-un magazin este destul de probabil sa gasiti jucarii noi (doar pentru producatori este perioada cea mai buna de vanzari) si sa fiti tentati sa faceti mai multe cumparaturi decat era programat initial.
Daca totusi ati „sarit calul” amintiti-va ca Mos Nicolae este un pic mai „sarac” decat Mos Craciun, asadar pastrati dintre jucarii pentru Craciun.

Cadouri pentru copii sau pentru parinti?

Din experienta mea de mamica, primul sfat pe care l-as da oricarui parinte de copil de peste 3 ani ar fi sa nu cada in capcana lui „ce cred eu ca i-ar placea”. Copiii trec prin „perioade”. Noi suntem mari fani Disney Junior, iar Alex, care are 5 ani acum este in perioada lui Jake si Piratii din Tara de Nicaieri. Nu va spun cat s-au bucurat amandoi de un joc Disney cu Capitanul Jake gasit absolut intamplator intr-un Auchan si care nu m-a costat mai mult de 25 de lei.
Daca va regasiti in aceeasi „faza”, va pot da mai multe detalii despre joc.

Aveti doi copii de varste apropiate? Va doriti sa creasca prieteni, uniti?

Bineinteles ca da!
Cautati-le jocuri pe care le pot juca impreuna. Diferenta dintre copiii mei este de 1 an si 4 luni. De fiecare data cand este ziua unuia dintre ei, incerc sa tin cont de preferintele fiecaruia, insa le iau si un joc de echipa. De exemplu, David este pasionat de jocurile de rol in care isi tot plimba personajele pe covor, iar Alex de arta creativa. Sincera sa fiu pana la Alex, habar nu aveam cat de diversa este piata culorilor pentru pictura. Insa nu uit niciodata de un joculet de echipa, care are dublu rol – se vor juca impreuna si nici celalalt copil nu se va simti exclus, adica se bucura si el alaturi de fratele lui sarbatorit.

Aveti copii mai mici?

Aveti mare grija la ce jucarii le cumparati, mai ales daca sunt la faza in care baga in gurita, sa nu inghita ceva sau sa nu se desfaca pe la cusaturi vreun plus. Fiecare parinte isi doreste copii sanatosi, insa uneori putem cadea in capcana jucariilor periculoase.

Mai bine mai putine si de calitate!

Credeti-ma, este testata! Dadeam 5 lei pe un puzzle din carton prost din Jumbo, insa piesele nu rezistau deloc si se rupea foarte repede cadrul pe care trebuiau asezate piesele. Apoi am luat un puzzle de 25 de lei (4 puzzle in cutie, pe grade de dificultate) si s-au pastrat mult mai bine. La o socoteala simpla, inseamna putin peste 6 lei pe puzzle. Eu zic ca merita, mai ales ca rezista foarte bine la acea rotatie a jucariilor.

Voi cum procedati?

Ti-a placut articolul? Trimite-l si prietenilor!

Aboneaza-te la Newsletter si alatura-te parintilor din comunitate! Primesti pe e-mail ce apare nou pe Prescolar.ro!

* obligatoriu

Dezabonare | Actualizare date personale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree