Au fost odata ca niciodata, trei purcelusi care traiau impreuna cu parintii lor. Desi erau inca purcelusi, ei crescusera indeajuns ca sa porneasca in lume sa-si gaseasca norocul.

Au plecat ei de acasa si au mers ce au mers pina ce primul purcelus s-a simtit tare obosit. Tocmai atunci a trecut pe langa ei un om cu o caruta plina de fin, iar primul purcelus le-a zis fratilor sai: "Eu ma opresc aici. Fanul este usor si moale ca sa-mi fac o casuta cum imi place." Si ceilalti doi frati l-au imbratisat si au plecat iar la drum. La un moment dat al dolea purcelus s-a simtit obosit si trecand pe langa el un om cu caruta plina de lemne, i-a spus fratelui lui: "Lemnul acesta este numai bun pentru casuta mea asa ca ma opresc aici." Cel de al treilea purcelus si-a continuat drumul pana a ajuns la un pietrar, care facea piatra de construit. Purcelusul s-a gandit ca piatra este cea mai potrivita ca sa-si faca o casuta rezistenta asa cum era si el.

Noaptea, in timp ce primul purcelus s-a asezat comfortabil in patul lui de fin, a auzit un zgomot afara. S-a uitat prin peretii de paie ai casutei si a inceput sa tremure de frica, caci afara era un lup mare si flamand. Lupul a inceput sa-l roage pe purcelus sa-i deschida usa, dar la refuzul purcelusului a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Fanul a zburat in toate partile, iar purcelusul, profitand de neatentia lupului a luat-o la fuga spre casa celui de al doilea purcelus.

A doua seara, in timp ce cei doi frati se aflau la masa, au auzit zgomot afara. S-au uitat prin fereastra casutei de lemn si s-au ingrozit cand au vazut pe lupul cel mare si flamand. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Casuta de lemn a ramas aproape neclintita. Dar cand lupul a incercat si a doua oara sa sufle peste casuta, lemnele au zburat in toate partile, iar cei doi purcelusi au profitat de neatentia lupului si au luat-o la fuga spre casa celui de al treilea purcelus.

Seara urmatoare, cei trei frati isi incalzeau picioarele la focul din soba. Au auzit un zgomot afara si s-au ingrozit de frica cand l-au vazut pe lupul cel mare si mai flamand ca niciodata. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Dar casuta nu s-a daramat. Lupul a incercat si a doua, si a treia oara, dar tot degeaba, casuta a continuat sa ramana neclintita. Enervat peste masura si epuizat de atata suflat, lupul s-a catarat pe acoperisul casei si si-a dat drumul in casuta pe cos. Intre timp insa, purcelusii vazand ca nu au nici o scapare, au pus pe foc un ceaun mare, plin cu apa.

Cand lupul s-a catarat pe cos, apa era fierbinte, cand a inceput sa coboare de-a lungul cosului apa clocotea, iar cand a ajuns jos, a aterizat direct in ceaunul cu apa fiarta. Lupul, urland de durere, a luat-o la fuga prin casuta si apoi a tisnit prin perete direct spre padure, de unde nu s-a mai intors niciodata.

Purcelusii, stiindu-se in siguranta de acum incolo, au construit o alta casa mai mare, cu peretii din piatra, cu masa si dulapul din lemn si cu paturi din fin moale. Era cea mai buna casa din lume si ei au trait in ea fericiti pentru totdeauna.